A condus băut și fără permis un autoturism furat și a distrus porțile unor imobile

0

Polițiștii au fost sesizați la data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 00.10, despre faptul că pe strada Bucegi din municipiul Bacău s-a produs un eveniment rutier cu pagube materiale.
Din primele verificări efectuate la fața locului polițiștii au stabilit că un tânăr de 29 de ani, din comuna Măgirești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bucegi, pe fondul conducerii sub influența băuturilor alcoolice a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune cu porțile de acces în curțile a două imobile.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că tânărul în cauză are anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul în cauză a fost sustras de catre acesta.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducere fără permis, conucere sub influența alcoolului și distrugere din culpă.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.