A condus baut si a provocat un accident rutier

0

          La data de 02 septembrie a.c, în jurul orei 02.00, Poliţia oraşului Comăneşti a fost sesizată prin SNUAU 112, de către un tânăr, de 20 ani, din comuna Palanca, despre faptul că, pe strada 22 Decembrie, din localitate s-a produs un eveniment rutier.

         Din cercetări polițiștii au stabilit că, tânărul de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada 22 Decembrie, din Comănești a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu gardul unui imobil.

         Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.

         Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.