Poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au fost sesizaţi despre faptul că un minor de 4 ani a fost victima unui eveniment rutier iar conducătorul autoturismul a părăsit locul accidentului.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea ei.
În urma cercetărilor efectuate a fost identificat conducătorului auto în persoana lui Adrian Ţ., de 24 de ani, din Bacău, despre care s-a stabilit că în timp ce conducea un autoturism pe D.C 88, în localitatea Tamaşi, la efectuarea manevrei de mers înapoi nu s-a asigurat corespunzător şi a accidentat un minor de 4 ani care se afla pe partea carosabilă, fără a fi supravegheat de părinţi.
După producere evenimentului conducătorul auto a părăsit locul accidentului. Ulterior, a fost depistat conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.