UPDATE: Comunicat de presa ISUJ Bacau
„Astfel, în intervalul de 04-05 aprilie a.c., echipajele operative din cadrul subunităților din județ, precum și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au intervenit în 32 misiuni pentru degajarea arborilor căzuți. Din fericire, în niciuna dintre situații nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale (autoturisme avariate). Pentru limitarea posibilelor pagube generate de ninsorile abundente, recomandăm ca parcarea autoturismelor să se realizeze în zone ferite, la distanțe sigure față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate.
De asemenea, în cursul nopții trecute, forțele de intervenție au efectuat recunoașteri în teren, în urma unor apeluri primite pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență care semnalau faptul că mai multe autoturisme au rămas înzăpezite (43).” a transmis Ema Teres – purtator de cuvant ISUJ Bacau
Pe mai multe strazi din Mun. Bacau copacii au fost doborati de greutatea zapezii. Acestia au cazut in mijlocul strazii sau peste masinile bacauanilor. Din fericire, nimeni nu a fost ranit, potrivit informatiilor din acest moment.
„Pe langa cele aparute in mediul online, in cursul nopții au mai fost 11 astfel de situatii. Nu au fost înregistrate victime.” ne-a transmis purtatorul de cuvant al ISUJ Bacau – Ema Teres
Strada Republicii – foto Adrian B
Strada Calugareni – foto Bogdan
Strada Aleea Constructorului – foto Petre
O incompetență mai mare ca la primăria haștagistă Bacău nu există.Și-au cumpărat telefoane,ceasuri smart,concursuri aranjate pentru membri de partid, achiziții dubioase,evenimente pentru ciolan,corupție.
Sa le plateasca primaria ca nu a taiat copacii!!nimic nu se face in orasul asta.acum mergem prin gropi ca nu le mai vedem de zapada rusjne!