În perioada 20-26 martie a.c., poliţiştii rutieri și de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acționat pe drumurile publice din județ, pentru combaterea abaterilor săvârșite de pietoni, bicicliști, nerespectării regimului legal de viteză și a consumului de alcool și/sau substanțe psihoactive în rândul participanților la trafic.
Astfel, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 747 de sancțiuni contravenționale.
Dintre acestea, 531 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 18 pentru conducere sub influența alcoolului, 76 pietonilor și 83 bicicliștilor.
Totodată, au fost reținute 96 de permise de conducere, dintre care 63 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 9 permise reținute pentru depășire cu peste 70 de km/h a vitezei maxime legale admise, 24 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii rutieri au constatat 22 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care, 6 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe(având o concentrație alcoolică mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să respecte toate regulile de circulație.
Exemple:
1. La data de 25 martie a.c., în jurul orei 07:30, pe drumul comunal din localitatea Valea Seacă, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier a depistat un autoturism condus de un localnic ce avea o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
2. Pe DJ 156 A, pe raza localității Balcani, a fost depistat un bărbat de 36 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 124 km h. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei și s-a dispus măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 120 de zile.