Profitul Aerostar a crescut cu peste 50% in 2022. Cati bani a facut compania din Bacau anul trecut

0

Compania bacauana Aerostar a avut in anul 2022 un profit de 90,27 milioane de lei, in crestere cu peste 50% fata de anul anterior.

Cifra de afaceri a crescut de la 376,43 milioane lei în 2021 la 466,99 milioane lei anul trecut. Vânzările de produse şi
servicii pe piaţa internă au însumat 143,43 milioane lei, iar cele pe piaţa externă 323,55 milioane lei, echivalent.

Veniturile totale ale societăţii s-au ridicat la 499,05 milioane lei (391,69 milioane lei în 2021), iar cheltuielile la 399,38 milioane lei (322,04 milioane lei în 2021). Cheltuieile pentru investiţii au fost de 26,60 milioane lei (8,19 milioane lei anul anterior).

La 31 decembrie 2022, compania avea datorii totale de 90,25 milioane lei.

Aerostar Bacău fabrică produse de aviaţie, repară şi modernizează avioane, produce şi realizează integrări de sisteme aero şi terestre cu aplicaţii civile sau în domeniul apărării şi securităţii. Din anul 2000, este societate cu capital integral privat, iar acțiunile sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti din 1998.

Sursa: economedia.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.