Alex Nedea, un cunoscut jurnalist de la Recorder, a realizat o „harta a binelui” cu spitalele din Romania unde pacientii au fost tratati corect, fara sa fie nevoiti sa dea spaga sau alte atentii. Harta poate fi consultata aici.
Potrivit jurnalistului, pe harta este mentionat Spitalul Judetean Bacau, conform unor opinii postate de diversi pacienti:
„SJU Bacau, sectia ortopedie. Am fost recent internat pentru o interventie programata. Personalul medical s-a comportat cu empatie si profesionalism.” spune Ciprian , pacient SJU Bacau
Jurnalistul Recorder s-a decis sa creeze aceasta harta dupa ce a avut o experienta placuta intr-un spital din Bucuresti:
„În urmă cu două săptămâni am fost internat de urgență într-un spital de stat din București unde am fost operat din pricina unei afecțiuni apărute din senin care îmi punea viața în pericol. Așa am putut afla, din observație directă, dar și de la pacienții colegi de salon, că medici și asistente din secția Chirurgie de la Spitalul „Elias”, unde fusesem internat, refuzau plicul celor care încercau să îl dea. Mai mult, am fost profund impresionat de felul în care îi tratau pe pacienți, indiferent că era vorba despre un necăjit sau de un domn cu ștaif.” a precizat jurnalistul
In judetul Bacau, Alex Nedea a mentionat doua spitale : SJU Bacau si Spitalul din Onesti, in functie de mesajele primite pana in prezent:
„Am adunat numele spitalelor fără „șpagă” din mesajele primite și le-am poziționat pe o hartă în funcție de localitate.” mai spune jurnalistul