O masura foarte buna, insa care trebuia aplicata de foarte multi ani, este pusa in aplicare zilele acestea. Prefectul judetului Bacau, Lucian Bogdanel, a anuntat ca DRDP a inceput deja montarea separatoarelor de drum in zona E85 – Racaciuni.
Vor fi amplasați aprox. 2 km de astfel de echipamente de siguranță rutieră, înainte și după comuna Răcăciuni (km 254-255 & km 262-263), în două „puncte negre” în care – din evidențele Poliției Rutiere – numai în 2022 s-au înregistrat două accidente soldate cu decesul a 5 persoane, rănirea gravă a altor 3, precum și rănirea ușoară a altor două. Cauza accidentelor a fost pătrunderea pe contrasens a vehiculelor și impactul frontal la viteze mari.
„Ceea ce am anunțat la sfârșitul lunii mai – când împreună cu dl. Ovidiu Mugurel Laicu, directorul DRDP Iași, am trecut în revistă cele mai problematice zone de pe acest drum – se întâmplă în septembrie: a durat câteva luni, motivat de faptul că instalațiile și echipamentele ce alcătuiesc aceste „separatoare de sens” au fost comandate și aduse tocmai din Coreea de Sud (5 TIR-uri de echipamente transportate spre Bacău din portul Constanța). Lucrările de instalare a parapetelor vor dura o lună.
Nu ne vom opri aici – conducerea DRDP Iași și-a luat angajamentul ca într-un alt sector sensibil de pe E85, în dreptul comunei Nicolae Bălcescu, să fie instalate parapete prefabricate din beton tip „New Jersey”, concomitent cu refacerea a 8 treceri de pietoni prin amplasarea de covorașe antiderapante și trasarea de marcaje rutiere preformate cu proiecția pe orizontală a indicației „Presemnalizare trecere pietoni”.
De asemenea, prin PNRR, va fi finanțată realizarea – tot în zona comunei N. Bălcescu (km 277) – unui pasaj pietonal subteran care va subtraversa E85. Eforturile pe care le facem sunt insuficiente dacă nu sunt dublate de o conduită prudentă din partea șoferilor care tranzitează E85: oricâte sisteme de siguranță am monta, ele nu pot înlocui precauția la volan și condusul responsabil, cu respectarea normelor rutiere în vigoare precum și a celorlalți participanți la trafic.” a tranmis prefectul Bogdanel
Prefectul i-a multumit secretarului de stat in Ministerul Transporturilor, Gabriel Bunduc, care s-a implicat in sporirea sigurantei rutiere din judetul Bacau.