La data de 30 august, in jurul orei 18:30, pe strada Ion Luca din Bacau, s-a produs un accident de circulatie in urma carui un barbat a fost ranit.
Potrivit purtatorului de cuvant al IPj Bacau, Catalina Paduraru, un barbat de 45 de ani din comuna Itesti, in timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Luca din Bacau cu directia de mers catre Miorita, pe fondul consumului de alcool, a intrat in coliziune cu un stalp de iluminat public de pe marginea drumului, care din impact s-a rupt si a cazut peste autoturism.
In urma evenimentului rutier a rezultat ranirea conducatorului auto care a fost transportat la spital. In urma testarii cu aparatul etilotest, politistii au stabilit ca barbatul avea o alcoolemie de 1,51 alcool pur in aerul expirat, fiindu-i ulterior recoltate mostre biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.
Politistii au intocmit dosar penal in care efectueaza cercetari sub aspectul comiterii infractiunilor de vatamare corporala din culpa, conducerii sub influenta alcoolului si conducerea unui autovehicul fara permis.