Aflat la Iasi, cu ocazia manifestarilor Zilei Unirii Principatelor Romane, liderul AUR, George Simion, a fost stropit cu cerneala albastra in fata de un alt barbat.
„Nu mă tem. A aruncat cineva cu cerneală. Ăsta nu e motiv să ne strice bucuria şi sărbătoarea. Să stropească, nu e nicio problemă, dar să ţină minte cine a condus ţara timp de 32 de ani. Eu nu mă supăr. Rog poliţia să nu-l amendeze pe individ, oricine ar fi. Nu voi face plângere. E o sărbătoare naţională. Dacă aşa a considerat el să facă… Noi îl iubim şi îi iubim pe toţi românii, indiferent de apartenenţa politică„, a spus George Simion.
Barbatul care a aruncat cu cerneala are 31 de ani si este din Bacau. In acest caz, s-a intocmit dosar penal :
„Bărbatul bănuit că ar fi aruncat cu substanţă lichidă de culoare albastră asupra altei persoane a fost condus la sediul poliţiei pentru verificări, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt şi luării măsurilor legale ce se impun„, declară reprezentanţii IPJ Iaşi.