Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, a unui bărbat de 44 de ani, din comuna Vultureni, bănuit de comiterea infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție și amenințare. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv.
La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 17:00, o patrulă de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului a fost sesizată prin 112, de o femeie de 46 de ani, din comuna Vultureni, cu privire la faptul că a fost agresată de soţul său.
Cu ocazia deplasării la faţa locului s-a fost întocmit formularul de evaluare a riscului care a întrunit condiţiile emiterii unui ordin de protecţie provizoriu.
În cauză a fost emis ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile şi a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie.
La aceeași dată, în jurul orei 21.30, polițiștii au fost sesizatăți prin 112, de către femeia de 46 de ani, din comuna Vultureni, cu privire la faptul că soţul său, faţă de care a fost emis ordin de protecţie provizoriu, a încălcat măsurile dispuse şi a revenit la domiciliu, comportându-se violent.
Față de bărbat polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare.
La data de 01 noiembrie a.c., bărbatul a fost prezentat instanței care a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, fiind condus în Arestul I.P.J Bacău.