Reprezentatii opozitiei din CL Bacau au transmis secretarului Primariei, o adresa prin care solicita convocarea CL pentru desemnarea reprezentantului legal in litigiul pe HCL 111/2021 ( bugetul Municipiului Bacau).
Va reamintim ca Prefectura a atacat bugetul Municipiului Bacau ( HCL 111/2021) in procesul deschis la Tribunalul Bacau cu nr 1148/110/2021. Prefectul spunea la acea data ca ar exista „elemente de nelegalitate” in amendamentul consilierilor din opozitie, motiv pentru care cere desfiintarea proiectului.
Opozitia cere ca toate documentele necesare sa fie puse la dispozitie, iar sedinta sa fie programata pentru data de 12 mai. Adresa a fost semnata, conform legii, de 1/3 dintre consilierii locali.
Potrivit unor surse, avocatul celor 12 consilieri din opozitie este Emilian Prichici, avocat cu state vechi in Bacau.