Zeci de perchezitii au loc in aceasta dimineata in 5 judete: Bacau, Brasov, Vrancea, Botosani si Suceava – la o grupare care fura catalizatoare. 19 persoane vor fi duse la audieri :
”În această dimineaţă, 82 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, cu sprijinul a 54 poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Bacău, Vrancea, Botoşani şi Suceava, alături de luptători ai Serviciilor pentru Acţiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, efectuează 23 de percheziţii domiciliare, într-un dosar penal ce are ca obiect de cercetare săvârşirea infracţiunii de ”furt calificat”. Percheziţiile se desfăşoară pe raza judeţelor Braşov, Bacău, Vrancea, Botoşani şi Suceava, la domiciliile şi sediile comerciale ale persoanelor bănuite de comitere de furturi de componente auto (catalizatoare)”, anunţă IPJ Braşov.
În urma percheziţiilor vor fi ridicate mijloace de probă. Totodată, poliţiştii vor pune în aplicare 19 mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov în vederea audierii.
Activităţile se desfăşoară cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Burebista” Braşov.