PSD Bacau despre cresterea taxei de salubrizare: „Modul arbitrar în care primarul și PNL/USR au stabilit cuantumul taxei de salubrizare, la 24 de lei/persoană/lună conduce la nerespectarea legii și încălcarea flagrantă a normelor în vigoare ce reglementează acest tip de servicii”

0

PSD Bacau a reactionat pe subiectul cresterii taxei de salubrizare. Organizatia social-democrata spune ca stabilirea cuantumului de 24 lei/persoana este nelegala si nu respecta normele în vigoare ce reglementează acest tip de servicii.

Redam integral comunicatul:

„În ceea ce privește cuantumul taxei de salubrizare propus pentru anul 2021 de primarul municipiului Bacău și alianța PNL/USR, de 24 lei/persoană/lună, Organizația Municipală a PSD Bacău aduce următoarele precizări:

Documentul de poziție privind modul de implementare a proiectului „Sistem Integrat de Management al Deșeurilor” în Județul Bacău precizează, foarte clar, ce tip de costuri intră în structura „taxei de salubrizare”, respectiv: costul cu colectarea și transportul deșeurilor, cu depozitarea deșeurilor, operarea celulei 2 și a instalațiilor aferente SMID (stații sortare, compostare, transfer), nicidecum alte costuri aferente unor servicii publice de sine stătătoare, nedelegate la acest moment de către Primărie.

Conform Documentului de poziție și a mecanismului de plată (anexă la Documentul de poziție), aprobate inclusiv de către Consiliul Local Bacău care este membru al ADIS, din taxa de salubrizare se plătește DOAR serviciul public de salubrizare, nu alte servicii de interes public local (ex. deszăpezire, ecarisaj, măturat stradal etc).

Modul arbitrar în care primarul și PNL/USR au stabilit cuantumul taxei de salubrizare, la 24 de lei/persoană/lună, comasând costuri cu servicii distincte, care trebuie să facă obligatoriu (!) obiectul unor proceduri de delegare separate, conduce la nerespectarea legii și încălcarea flagrantă a normelor în vigoare ce reglementează acest tip de servicii.

Cuantumul taxei se stabilește în baza unui studiu, care să arate clar din ce este compusă taxa, precum și o fișă de fundamentare a acesteia, defalcată pe costurile din care este alcătuită. Nu pe seama unor aprecieri subiective, în neconcordanță cu angajamentele asumate anterior de Consiliul Local Bacău.

Subliniem, de asemenea, că la nivelul ADIS se află în derulare licitația privind colectarea și transportul deșeurilor din Mun. Bacău plus 22 de UAT-uri limitrofe, procedură de achiziție publică fundamentată pe costuri clar stabilite și pe un cuantum predictibil al taxei de salubrizare, pe baza căruia a fost elaborată documentația de atribuire a licitației. Atragem atenția că modificarea intempestivă a valorii taxei de salubrizare, de la 10 la 24 de lei, poate avea influențe negative asupra procedurii în derulare la ADIS, ajunsă în etapa de atribuire a contractului.” a transmis PSD Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.