Umbrarescu a notificat Prefectura Bacau ca luni, 13 ianuarie 2020, se vor relua lucrarile la santierul Centurii Bacaului. Anuntul a fost facut de prefectul Bacaului, Liviu Miroseanu, intr-o sedinta ce a avut loc joi, 9 ianuarie.
Joi, prefectul Liviu Miroșeanu a susținut prima ședință din acest an a Grupului de lucru pentru monitorizarea stadiului eliberării autorizațiilor pentru realizarea variantei ocolitoare a Bacăului.
Ședința s-a desfășurat la sala mică a Palatului Administrativ, de la ora 10.00, cu participarea tuturor factorilor responsabili și secretarul județului, Elena Cătălina Zara, cu scopul analizării stadiului emiterii avizelor necesare, al realizării exproprierilor suplimentare de către constructor, precum și cu privire la numărul situatia descărcării de sarcini la nivelul siturilor arheologice în vederea desfășurării optime a lucrărilor aferente variantei ocolitoare.
În cadrul ședinței s-a anunțat de către constructor că lucrările pe șantier se vor relua luni, 13 ianuarie 2020, în funcție de temperaturile din cursul nopții.
Pentru eficientizarea demersurilor legale, prefectul Liviu Alexandru Miroșeanu a solicitat participarea la următoarea ședință din data de 20 ianuarie a.c., a reprezentanților Direcției regionale de drumuri și poduri Iași, societății Cartotop care efectuează documentația cadastrală, alături de primarii unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se desfășoară lucrările de construcție.
In ultimele zile a izbucnit un scandal pe tema subfinantarii Centurii Bacaului de catre Guvernul Orban. Judetul Bacau a primit doar 64 de milioane lei pentru lucrarile la centura , in conditiile in care in 2019 s-au cheltuit 250 de milioane iar stadiul in teren este de 45%. Presedintele PNL Bacaul, Ionel Palar si prefectul Miroseanu au dat asigurari ca lucrarile vor continua.