Noi precizari ale primarului Necula in “criza gunoiului”: “ Cetățenii nu vor plăti nimic în plus la taxa pentru colectarea gunoiului”

    0

    Primarul Necula a iesit public, sambata seara,  cu o noua postare pe Facebook, in care a explicat punctul sau se vedere in criza gunoiului din Municipiul Bacau. Necula da asigurari cetatenilor orasului ca taxa de salubrizare nu va creste, desi contractul se va mari cu 7 milioane de lei pe an.

    Redam, mai jos, integral postarea primarului:

    “A treia ședință de Consiliu Local desfășurată în ultimele 24 de ore a eșuat în încercarea de a găsi o soluție la criza gunoiului. Lucrările ședinței nu s-au putut desfășura întrucât nu a fost întrunit cvorumul. La comanda baronului Benea consilierii săi nici măcar nu s-au prezentat la ședință.

    Sper ca cele mai negre temeri ale mele să nu se concretizeze iar activitatea de colectare, transport și depozitare în celula de deșeuri să nu se blocheze. Aștept autoritățile competente în domeniu să se decidă cu privire la situația deșeurilor din municipiul Bacău.

    Vreau să se înțeleagă foarte clar următoarele aspecte și să risipim știrile false vehiculate:

    1. Cetățenii nu vor plăti nimic în plus la taxa pentru colectarea gunoiului!

    2. Legea ne obligă să colectăm selectiv iar asta înseamnă în mod evident investiții. Investiții suportate de municipalitate din banii noștri ai tuturor, dar nu prin măriri aplicate la tarifului individual suportat de cetățeni.

    3. Investițiile care ne vor permite să facem colectarea selectivă, ca un serviciu eficient, la standardele impuse de UE înseamnă:
    – înlocuirea tuturor ghenelor de gunoi cu baterii supraterane speciale pentru colectare selectivă (peste 300 de puncte de colectare nu sunt încă înlocuite)
    – achiziția mai multor mașini de gunoi pentru colectare și compactare
    – refacerea și modernizarea platformelor de gunoi
    – introducerea colectării selective pentru locuințele individuale (case)

    Pe de altă parte colectarea selectivă înseamnă mai multe drumuri cu autospecialele pentru că fiecare categorie de deșeu va fi transportată separat, cu mașină dedicată.

    4. Trebuie să înțelegem că această colectare selectivă a deșeurilor reprezintă nu doar o obligație legală, ci și ocazia de a avea un serviciu de salubritate așa cum este normal pentru un orașul nostru, dacă ne dorim să ne aliniem la realitățile anului 2020.

    P.S. Benea, fă toate plângerile din lume!
    Să vedem cine va răspunde în final pentru instigări și uzurpări de calități oficiale. Autoritățile competente se pot autosesiza și poate nu ar fi rău să o facă.” A spus primarul Necula

    Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

    Lasa un comentariu

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.