Trei perchezitii la persoane banuite de infractiuni economice

0

Acțiune de amploare în județul Bacău. Polițiștii de investigare a criminalităţii economice au executat, ieri, 27 februarie a.c., 3 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni economice.                    .

Ieri dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfăşurat o  acţiune de amploare pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea unor încălcări ale legii în domeniul efectuării actelor de comerţ cu produse puternic accizate, respectiv, tutun şi băuturi alcoolice.

Activitatea a vizat domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări și a altor tipuri de  infracțiuni economice.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 12.500 de țigarete de contrabandă, de la două persoane din comuna Parava.

2 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.

De asemenea, poliţiştii au verificat 15 societăţi comerciale din judeţ şi pentru neregulile constatate au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.000 de lei.

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.