Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, Legea privind executarea pedepselor, care prevede o reducere de pedeapsă de 6 zile la 30 de zile de detenţie în condiţii inumane, dar şi că deţinuţii pot „cumpăra” zile libere contra remuneraţiei.
Actul normativ a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor cu 175 de voturi „pentru”, 85 de voturi „împotrivă” şi 20 de abţineri.
Cea mai importantă prevedere a actului normativ se referă la reducerea de pedeapsă de 6 zile pentru 30 de zile de detenţie în condiţii inumane, legea definind totodată şi „condiţiile inumane”.
Astfel, legea prevede: „La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, şase zile din pedeapsa aplicată”.
Potrivit proiectului de lege, se consideră condiţii necorespunzătoare condiţiile sanitare improprii în general, cum ar fi prezenţa gândacilor, şoarecilor, puricilor; lipsa dotărilor şi a produselor igienico-sanitare minime; calitatea proastă a hranei; lipsa apei calde curente; lipsa accesului la activităţi în aer liber, lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei: lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază precum şi a cerinţelor de igienă.
De asemenea, Legea privind executarea pedepselor prevede că deţinuţii pot „cumpăra” zile libere dacă renunţă la remuneraţie, în cazul în care aceştia au desfăşurat o muncă remunerată. Astfel, actul normativ stipulează că, dacă persoana condamnată renunţă la 40% în favoarea penitenciarului, munca se consideră a fi neremunerată şi zilele executate pentru pentru zilele de muncă prestate se calculează potrivit art. 96 alin. 1 lit. b), care stipulează că în cazul în care se pestează o muncă neremunerată, se consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă (faţă de 4 la 3, cât se prevede acum), ceea ce echivalează cu un plus de 5 zile pe lună.
Un alt articol prevede că în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă (faţă de 5 la 4, cât se prevede acum), şi care echivalează cu un plus de 2,5 zile pe lună.
O altă prevedere stipulează că în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 2 zile executate pentru o noapte de muncă (faţă de 3 la 2 cât se prevede acum), şi care echivalează cu un plus de 15 zile pe lună.
Legea privind executarea pedepselor mai prevede ca deţinuţii să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice instalate în penitenciare fără a mai fi supravegheaţi vizual, ca până acum.
În textul actual al legii, art. 65 privind Dreptul la convorbiri telefonice are următorul conţinut: „Persoanele condamnate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice instalate în penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter confidenţial şi se efectuează sub supraveghere vizuală”. Actul normativ nu mai conţine sintagma „sub supraveghere vizuală”.
Legea nu se aplică, însă, în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale CEDO pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare.
Totodată, legea interzice transferarea sau mutarea, pentru motive personale, la cererea persoanei condamnate care execută o pedeapsă privativă de libertate, din condiţii corespunzătoare în condiţii necorespunzătoare de detenţie, în scopul de a beneficia de măsura compensatorie.
Sursa: mediafax.ro