La data de 01.08.2016, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor Olaru G. Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 din Codul penal cu referire la art. 206 alin 1 din Codul penal şi distrugere, prevăzută de art. 253 alin 1 din Codul penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal şi Olaru Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 din Codul penal cu referire la art. 206 alin 1 din Codul penal.
In data de 30.07.2016, în jurul orelor 19.30, în timp ce conducea pe DJ 241B autoturismul marca „Alfa Romeo”, inculpatul Olaru G. Gheorghe a refuzat să oprească la semnalele acustice şi luminoase efectuate de către agentul şef principal G. G., aflat în exercițiul atribuţiilor de serviciu, şi a intrat în coliziune cu autospeciala M.A.I. nr. 39101, după care inculpatul Olaru G. Gheroghe împreună cu tatăl său, inculpatul Olaru Gheorghe, au coborât din autoturism şi au început să adreseze ameninţări cu moartea persoanei vătămate G. G., au îmbrâncit-o şi au încercat să o lovească cu pietre.
Inculpatul Olaru G. Gheroghe a pornit autoturismul său şi a intrat din nou în coliziune cu autospeciala poliţiei, persoana vătămată fiind nevoită să facă uz de arma din dotare. La data de 01.08.2016, cei doi inculpaţi au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore şi în aceeaşi zi Judecătoria Bacău a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile, până la data de 30.08.2016 inclusiv.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Si colac peste pupaza, cocalarii aia doi, au masa si cazarea asigurata din banii nostr…… eu inteleg ca trebuie sa platesc politistii sa tina niste jeguri de oaneni dupa gratii, dar sa le ofer si mancare si conditii decente jegurilor alora, pentru ce p…la mea ma obliga cinev…… sa le aduca ma-sa de mancare si lenjerii curate, aere conditionate si termopane la geamuri.