Necula vrea să-i „curețe” pe șefii din Primărie. 34 de posturi de conducere, scoase la concurs

1

Candidatul PSD la funcția de primar al Bacăului, deputatul Cosmin Necula, a anunțat într-o conferință de presă organizată joi la prânz că intenționează să restructureze organigrama Primăriei și, astfel, să scoată la concurs 34 de posturi de conducere (șefi de servicii și direcții). El a arătat că are susținerea viitoarei echipe de consilieri locali pentru a impune o schimbare radicală în administrația băcăuană. În opinia parlamentarului, Primăria Bacău a devenit o instituție ostilă băcăuanilor, cu un aparat tehnic compus din funcționari ce au girat deriva penală a primarului suspendat Romeo Stavarache. 

Anunțul a fost făcut în timpul unei conferințe de prezentare a unei părți din aleșii cu care PSD intenționează să candideze la Consiliul Local Bacău. Necula a declarat că după 12 ani de administrație locală PNL, vinovați pentru situația în care se află orașul nu sunt doar liderii liberali, ci și directorii din Primărie. Aceștia, în opinia parlamentarului, au girat deriva penală a administrației Stavarache.

Necula conferinta„Nu avem doar o serie de vinovați, iar ceilalți nu știau nimic din ce se întâmplă. Există un întreg aparat care nu a spus decidentului că greșește, că depășește limita abuzului. Am toată susținerea viitoarei echipe de consilieri să schimbăm organigrama și să scoatem la concurs cele 34 de posturi de conducere din Primăria Bacău, mă refer la șefii de servicii și la directori. Situația în care se află orașul după 12 ani de administrație PNL nu poate fi pusă doar pe seama decidenților politici”, a opinat el.

Deputatul a adăugat că echipa cu care vine în fața băcăuanilor este compusă din oameni integri, fără experiență în politică. Necula a mai spus că managementul Primăriei a fost unul defectuos, fapt concretizat în proiecte eșuate și în pierderea fondurilor europene de municipalitatea Bacău. De aici, nevoia scoaterii la concurs a pozițiilor cheie în schema de personal a Primăriei.

„Nu putem vorbi de management de calitate în Primărie când proiectele se termină prost, nu se mai termină sau devin dosare la DNA, iar băcăuanii decontează pierderea fondurilor europene. Nu vrem să restructurăm organigrama pentru că trebuie «faultat» X sau Y, așa cum s-a încercat în ultimul timp. Ne trebuie o altă viziune”, a mai spus candidatul social-democrat.

Aături de Necula au venit în conferința de presă medicul Ioana Dinu, lectorul universitar Cristina Breahnă, profesorii Codrin Costan, Luca Vasile, precum și antreprenorul Mădălin Pârâianu. O surpriză a fost prezența profesorului Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru”. Acesta a declarat că este la prima experiență electorală și s-a alăturat echipei din postura de cetățean.

„Am venit cu inima deschisă în această echipă, ca simplu cetățean. Vreau să activez într-un Consiliu Local reformat. Sunt pentru prima dată într-o astfel de ipostază și lângă mine se află oameni serioși, integri și de perspectivă. În sport e o butadă, am întâlnit chibiți care stau pe tușă dar nu se implică. Eu cred că a sosit momentul să mă implic și să ajut cu expertiza mea din zona învățământului preuniversitar”, a afirmat prof. Gabi Stan.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.