La data de 11 aprilie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au depistat în urma investigațiilor un bărbat de 34 de ani din bacău, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că la data de 01 februarie a.c., în jurul orei 21.00, cel în cauză ar fi sustras lampa luminoasă taxi, de pe cupola unui autoturism, ce se afla parcat pe str. Ion Ionescu de la Brad din municipiul Bacău.
Față de cel în cauză s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News