Un bărbat de 39 de ani, din comuna băcăuană Brusturoasa, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost atacat de un urs, în timp ce se afla la tăiat lemne în pădure, el fiind salvat de fiul său, care a avut inspiraţia să pornească drujba, astfel că animalul s-a speriat de zgomot şi a fugit.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, un bărbat a ajuns la spital cu carnea smulsă de pe mâini, după ce a fost muşcat de un urs, precum şi cu lovituri pe piept şi abdomen, după ce s-a luptat cu animalul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El le-a povestit medicilor că a fost atacat de urs în timp ce se afla cu fiul său la tăiat lemne în pădurea de lângă sat. Cel care l-a salvat pe bărbat a fost băiatul său, care a avut inspiraţia să pornească drujba, zgomotul făcut de aceasta speriind animalul, care a fugit în pădure.
Ulterior, bărbatul de 39 de ani a mai avut puterea să meargă singur până acasă, şapte kilometri prin zăpadă, de unde apoi a ajuns la Spitalul din Comăneşti.
„Bărbatul a fost operat la această unitate medicală, intervenţie chirurgicală care a durat două ore. După stabilizare, pacientul a fost transferat la Spitalul Bacău, unde a fost diagnosticat cu plăgi delabrante (ţesuturi smulse – n.r.) şi contuzii toraco-abdominale. În consecinţă, medicii au decis ca bărbatul să fie supus unei noi intervenţii chirurgicale”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneţ.
Bărbatul va ajunge din nou pe masa de operaţie în cursul acestei săptămâni, pentru a-i fi puse grefe de piele pe zonele unde a fost muşcat de urs.
Sursa: mediafax.ro