Polițiștii băcăuani au primit 22 de Loganuri nou-nouțe

0

Programul de înnoire a parcului auto, inițiat de Ministerul Afacerilor Interne și aprobat de viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, a adus în dotarea I.P.J. Bacău 22 de autospeciale Dacia Logan, care au intrat din data de 29 aprilie a.c. în serviciu.

Noile autospeciale au fost repartizate structurilor de ordine publică. Din luna noiembrie 2014, de când a fost demarat acest proiect și până în prezent, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a fost înzestrat cu 25 autospeciale Dacia Duster și Dacia Logan.

Înnoirea parcului auto la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău va conduce la îmbunătățirea timpilor de reacție în situații de intervenție, la creșterea mobilității și îmbunătățirea serviciului polițienesc, astfel încât întreaga comunitate băcăuană să poată beneficia de un plus de siguranță.

Comunicat IPJ Bacău

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.