Un tanar a fost retinut pentru 24 de ore, dupa ce s-a urcat la volan baut si fara permis

0

Un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii au stabilit că acesta a condus băut și fără permis un autoturism și a fost implicat într-un eveniment rutier cu victime.

 

Din cercetările polițiștilor a rezultat că la data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 21.30, tânărul de 21 de ani ar fi condus un autoturism pe D.N. 12 A, în interiorul localității Ghimeș-Făget, ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 25 de ani, din județul Harghita.

Imediat după producerea evenimentului, tânărul de 21 de ani a părăsit locul accidentului, abandonând autoturismul.

În urma evenimentului rutier, o persoană de sex feminin de 32 de ani, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 25 de ani, a fost transportată la Spitalul Miercurea Ciuc pentru îngrijiri medicale și ulterior a fost transferată al Secția Neurochirurgie al Spitalului Tg. Mureș.

La scurt timp de la producerea evenimentului rutier tânărul de 21 de ani a fost identificat la Spitalul Miercurea Ciuc și testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și a primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

Din verificările efectuate polițiștii au stabilit că cel în cauză nu posedăr permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului.

La data de 6 aprilie a.c., față de tânărul în cauză s-a luat măsura reținerii penntru 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecatoriei Moinesti cu propunerea de arestare preventivă.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.