Pruteanu trebuie să primească 4.500 de euro de la statul român, pentru că i-au fost interceptate convorbirile cu o clientă care era supravegheată de procurori, înregistrările fiind folosite ca probă, a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Avocatul băcăuan ceruse 40.000 euro cu titlul de prejudicii materiale (daune), însă instanța europeană cu sediul la Strasbourg a stabilit că Pruteanu va primi doar 4500 euro (prejudiciu moral).
El s-a plâns de faptul că i-au fost interceptate convorbirile telefonice şi nu a putut contesta măsura şi nici solicita ca înregistrările să fie distruse. Evenimentele au avut loc în 2004 – 2005 când Alexandru Pruteanu era avocatul lui C. I., asociată, alături de sora ei şi iubitul celei din urmă, într-o companie cercetată pentru înşelăciune. În contextul în care sora lui C.I. şi iubitul ei fugiseră din Bacău, fiind urmăriţi penal, pe 24 septembrie 2004, Tribunalul Bacău a admis cererea procurorilor să intercepteze şi să înregistreze convorbirile telefonice ale lui C.I. timp de 30 de zile. Astfel, de pe 27 septembrie până pe 27 octombrie, serviciul de investigare a fraudelor a înregistrat convorbirile lui C.I., printre care 12 discuţii cu avocatul.
Pe 21 martie 2005, Tribunalul Bacău a decis că înregistrările erau relevante în speţă şi a dispus punerea acestora sub sigiliu. Pruteanu, în nume propriu, şi C.I. au contestat decizia. Avocatul a susţinut că discuţiile înregistrate cu clienta sa aveau caracter profesional şi că, potrivit Codului civil, convorbirile profesionale între un avocat şi client nu puteau fi folosite ca probă în procedura penală. Pruteanu a invocat o decizie din 29 martie 2005 a Tribunalului Bacău, prin care instanţa dispunea distrugerea înregistrărilor convorbirilor între un avocat şi clientul său care era inculpat într-un proces penal.
Totodată, el a argumentat că interceptarea convorbirilor lui C.I., care nu era urmărită penal, nu era justificată. Astfel, avocatul a cerut Curţii de Apel Bacău să dispună distrugerea înregistrărilor şi transcrierilor discuţiilor cu clienta sa. Contestaţia sa, ca şi cea a lui C.I., a fost respinsă. Avocatul s-a plâns la CEDO, invocând articolul 8 – dreptul la viaţă privată şi de familie – din Convenţia europeană a drepturilor omului. Curtea a considerat că, în acest caz, deşi prin ingerinţa autorităţii publice în exercitarea dreptului la viaţă privată se urmărea aflarea adevărului, aceasta a fost disproporţionată în raport cu scopul său şi nu a fost exercitat un „control eficient” asupra sa pentru a o limita la ceea ce este „necesar într-o societate democratică”.
Pruteanu a cerut 40.000 de euro cu titlu de prejudiciu material, pe care l-ar fi suferit pierzând posibilitatea a reprezenta clienţi în afaceri judiciare, şi 10.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral. El a mai pretins şi 3.000 de euro pentru cheltuieli judiciare în ţară şi la CEDO, dar nu a depus documente justificative decât pentru 50 de euro. CEDO a decis ca avocatul să fie despăgubit de statul român cu 4.500 de euro, cu titlul de prejudiciu moral, şi să i se plătească şi cei 50 de euro pentru cheltuielile judiciare.