Primul termen în recursul ANI contra Iohannis, la 14 ianuarie

0

Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis marti in principiu judecarea recursului declarat de ANI in dosarul in care primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost reclamat pentru incompatibilitate, anunță Hotnews.ro. Primul termen de judecata a fost fixat pentru data de 14 ianuarie.

Pe 18 noiembrie, sedinta a fost amanata, informatia fiind publicata in sistemul informatic al instantei supreme fara sa fie indicat motivul. Sedinta de judecata nu a fost publica, iar judecatorii trebuiau sa se pronunte pe o chestiune de procedura, respectiv daca recursul ANI este admisibil in principiu.

Dosarul lui Iohannis a ajuns la instanta suprema dupa ce pe 25 septembrie 2013. Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat ca acesta s-a aflat in stare de incompatibilitate. In aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat in stare de incompatibilitate de ANI, deoarece detine simultan functia de primar al Sibiului si reprezentant al municipalitatii in Adunarea Generala a Actionarilor de la SC Apa Canal SA si SC Piete SA.

„In urma evaluarilor efectuate, s-a constatat faptul ca Klaus Iohannis se afla in stare de incompatibilitate, intrucat detine simultan atat functia de primar al municipiului Sibiu, cat si calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu in Adunarea Generala a Actionarilor in cadrul SC Apa Canal SA Sibiu (incepand cu 30.04.2009 si pana in prezent) si SC Piete SA (incepand cu 05.08.2010 si pana in prezent), incalcand dispozitiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003”, preciza ANI.

Klaus Iohannis exercita, in prezent, al patrulea mandat consecutiv de primar al municipiului Sibiu (2000 – 2004, 2004 – 2008, 2008 – 2012 si 2012 – prezent). Prin hotararile Consiliului Local Sibiu nr. 144/30.04.2009 si nr. 231/19.07.2012, Klaus Iohannis a fost imputernicit ca reprezentant al municipiului Sibiu in AGA a SC Apa Canal SA Sibiu iar incepand cu data de 5 august 2010 detine si calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu in AGA a SC Piete SA.

ANI mentiona ca jurisprudenta relevanta in materie rapoarte care au avut acelasi obiect de evaluare, sentintele civile din 21.11.2012 – nr. 528/CA, nr. 529/CA, 532/CA si sentinta civila nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai multi alesi locali (in categoria carora intra si primarii) emise de Curtea de Apel Constanta, prin care s-a retinut existenta starii de incompatibilitate in sensul art.87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.