A pierdut Ponta sau a câștigat Iohannis? România de pe Facebook a decis președintele

Între România reală și establishment-ul politico-mediatic de la București e o prăpastie mult mai mare decât diferența de 1 și ceva la sută dintre Ponta și Iohannis, afișată în exit-poll-urile de duminică seară. Este un hău întunecat și parcă fără fund.

Țara trăiește într-o realitate a ei: concretă, palpabilă, cu probleme, cu bune și rele; mediul politic și cel mediatic subzistă într-o meta-realitate, fabricată – în principal – în studiourile televiziunilor de știri partizane/complice. Meta-realitatea, tocmai pentru că e fabricată, decuplează mediul politic de la pulsul real al societății: politicienii se complac în a activa în marja unei minciuni, sub umbrela măsluirii, a falsului. Nimic nu traduce mai bine această ruptură decât concluzia ineptă a realizatorului Adrian Ursu, de la Antena3, care a decretat că pe internet, în campania electorală, a fost „o spălare de creier, ceva de speriat” (citește AICI).

Rețeaua Facebook, de ale cărei beneficii se bucură aproximativ 7-8 milioane de români, este un mediu în care o parte, iată semnificativă, din România reală s-a regăsit: oamenii își trimit, prin social media, fotografii, mesaje; își scriu temerile, își descriu opțiunile, militează, plâng, râd, se iubesc etc. Într-un cuvânt, trăiesc, lucru pe care politicienii – cuibăriți în meta-realitatea de care vorbeam – au încetat să o mai facă.

Ponta nu a pierdut alegerile doar din cauza Facebook-ului, mai ales că PSD avea toate atuurile la îndemână: de la organizarea scrutinului prezidențial, până la controlul câtorva sute de noi primari, săriți în barca PSD prin ordonanța traseismului. Pe hârtie, în calculele mai mult sau mai puțin complicate din Kiseleff, social-democrații erau învingători. Realitatea a dovedit, în schimb, contrariul.

Există o sumă de erori tactice și strategice prin care primul-ministru Victor Ponta a subminat complet șansele la prezidențiale ale candidatului Victor Ponta. Într-o dedublare pe care Ponta a mai exersat-o și în trecut, premierul a pus în operă măsuri care au întors o bună parte a electoratului împotriva candidatului: ordonanța traseismului, duiumul de pomeni cu care a fost cadorisită Biserica Ortodoxă Română, „cadourile” date mai multor categorii socio-profesionale în plină campanie și, bomboana de pe colivă, catastrofa organizării alegerilor în diaspora.

Toate aceste acțiuni premeditate au găsit un ecou consistent în cutia de rezonanță care a devenit Facebook, mai precis România de pe Facebook: „partidul” on-line născut din frustrarea milioanelor de români umiliți de acțiunile Guvernului condus de premierul Ponta, menite a facilita victoria candidatului Ponta la prezidențiale, a pronunțat un consistent vot de blam împotriva mașinăriei PSD și a practicilor, adeseori neortodoxe, ale acestui partid.

PSD a avut, până la un punct, alegerile în buzunar. Tsunami-ul născut în spațiul virtual a pulverizat însă edificiul social-democrat, soclul aparent solid pe care se sprijinea candidatura premierului Victor Ponta.

Cu PSD se mai întâmplă ceva. Ceva sesizabil încă din 2009 pentru analiștii atenți la detalii. Cu toate că partidul s-a înnoit vizibil și substanțial la capitolul politicii de cadre, mărturie în acest stând generația de tineri din jurul lui Ponta, manierele și metodele de acțiune politică a partidului au rămas, în linii mari, cam aceleași (vezi stenogramele Hrebenciuc – Dan Șova). PSD a întinerit în carne și oase, adică în trup, dar a rămas bătrân în spirit, consumat de aceleași vechi metehne: stânga românească, inspirată parcă de național-comunismul proferat de Ceaușescu, s-a baricadat în clișee și stereotipuri naționalist-ortodoxe, punând în operă o campanie electorală centrată pe românism, ortodoxism, etnocentrism. Nu a fost suficient, nici pe departe, cu toate că în prima linie a campaniei au stat guri de tun de calibrul unor Antena 3 sau România TV.

La toate aceste insuficiențe se adaugă mai multe ezitări ale premierului Victor Ponta pe teme esențiale, presărate pe tot parcursul campaniei electorale: corupția din propriul partid, legislația amnistiei și grațierii – promovată cu osârdie de câțiva dubioși de prin PSD, problema libertății sistemului judiciar, dar și perspectiva introducerii de noi taxe și impozite au dat peste cap, în cele din urmă, calculele hârtiei. România de pe Facebook a fost adevărata Opoziție la guvernarea Ponta & PSD, în lipsa unei Opoziții politice valide, legitime, nepătate.

Poate că pe internet a funcționat, într-adevăr, o anumită „spălare pe creier”, însă propaganda anti-PSD & Ponta ar fi fost zero fără greșelile colosale enumerate mai sus. Dimpotrivă, erorile lui Ponta par să fi dat o aură de autentic și de credibilitate campaniei anti-PSD: imaginile cu românii stând la coadă la vot în secțiile din UE au făcut carieră pe internet, ca și postările referitoare la corupția unor lideri proeminenți ai PSD, luați în colimator de DNA în plină campanie electorală (vezi cazul Hrebenciuc).

Cu toate stângăciile lui, provincialul de la Sibiu, Klaus Iohannis, pare să fi fost mai aproape de sufletul României de pe Facebook, o Românie cam cât jumătate din populația cu drept de vot. Încet și sărac în vorbe, lent în reacții, cu decența omului de provincie venit cu desaga în „Capitală”, să bată la porțile mari ale puterii, Iohannis a părut infinit mai „normal”, mai uman, decât Ponta și aparatul său politic perfect în propria imperfecțiune, în propriile tare.

Uluiala sistemului politico-mediatic din spatele PSD, privitoare la modul în care au votat românii, vine să confirme ruptura dintre studiourile TV și țară, dintre comentatorii de serviciu ai patriei (Ciuvică, Hanibal Dumitrașcu etc.) și realitatea de zi cu zi a românilor.

Internetul îmi apare, din acest punct de vedere, ca o plasă de siguranță a democrației românești: dacă n-am avea site-uri de știri independente și social-media, televiziunile de știri cu agendă vădit partizană – cum sunt Antena3 sau România TV – ar da ora exactă în politica românească. În bună măsură o fac, dar există și momente în care românii par dispuși să-și asume propriul destin, să ia în mâini frâiele căruței numită România. Un astfel de moment a fost și noaptea de duminică.