Judecătorii implicaţi în dosarul retrocedărilor au scăpat de controlul judiciar

0

Instanţa supremă a decis definitiv ca judecătorii Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, acuzaţi în dosarul retrocedării ilegale a peste 43.000 de hectare de pădure, să fie cercetaţi în libertate, fără măsura controlului judiciar. Judecătorii Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă erau sub control judiciar din 17 octombrie, potrivit B1 Tv.

Ordog LorandInstanţa a respins atunci cererea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a celor doi, care anterior fuseseră audiaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie Braşov. Decizia a fost contestată de cei doi magistraţi tot la instanţa supremă, care a judecat joi cauza şi a dispus defiinţarea în totalitate a deciziei din 17 octombrie. Astfel, în urma rejudecării cauzei, instanţa a respins propunerea de arestare preventivă a judecătorilor Ordog Lorand Andras foto) şi Gabriel Uţă, formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie Braşov.

Cei doi judecători sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, după ce au făcut parte dintr-un complet al Tribunalului Covasna care a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar și reconstituirea dreptului de proprietate pentru peste 43.000 de hectare de teren forestier și de teren agricol, situate în judeţulu Bacău, în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva, potrivit anchetatorilor.

În dosarul retrocedărilor ilegale de păduri sunt arestaţi preventiv fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, şi Paltin Sturdza, care îşi atribuie calitatea de moştenitor al „Domeniilor Ghica” şi este beneficiarul celor peste 43.000 de hectare de pădure ce ar fi fost retrocedate ilegal. Bacau.NET a prezentat în exclusivitate decizia judecătorilor de la Tribunalul Covasna în temeiul căreia Paltin Sturdza a obținut pădurea din județul Bacău fără a avea acest drept. Decizia e cu atât mai controversată, cu cât a avut la origine o cale extraordinară de atac – revizuirea – promovată de Sturdza, prin intermediul avocatului Ioan Adam, la instanța din Covasna.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.