Curtea de Apel Bacău a decis miercuri menținerea măsurii de arest domiciliar în cazul primarului suspendat Romeo Stavarache și a coinculpaților Liviu Goian și Liviu Cenușă. Decizia este atacabilă la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Cei trei inculpați au fost plasați în arest la domiciliu la începutul lui septembrie. Conform deciziei din 22 octombrie a Curții de Apel Bacău, Stavarache & co. vor rămâne în arest la domiciliu în intervalul 2 noiembrie – 1 Decembrie, dacă ÎCCJ nu dispune o altă măsură în cazul acestora.
Cei trei inculpați au fost arestați preventiv la 1 iulie, fiind plasați în arestul IPJ Bacău și ulterior la Penitenciarul Bacău. Stavarache, Goian și Cenușă au stat peste 60 de zile în arest preventiv, ÎCCJ comutând măsura în arest la domiciliu la începutul lui septembrie.
Pe 2 iulie, Prefectura Bacău l-a suspendat pe Stavarache din funcția de primar, starea de suspendare fiind reconfirmată printr-un nou ordin de prefect odată cu plasarea edilului în arest domiciliar.