Investițiile în dezvoltarea sistemelor de apă/apă-uzată din județul Bacău, ce urmează a fi derulate în a doua etapă a programului POS Mediu, au fost aprobate la ultima ședință a Consiliului Județean (CJ) – miercuri, 16 aprilie. Votarea listei de investiții prioritare a generat un mic scandal, aleșii PNL reproșând conducerii CJ pripa cu care a fost elaborat și distribuit proiectul de hotărâre. Șeful CJ Bacău, Dragoș Benea, a replicat acuzând Primăria Comănești că tergiversează în mod deliberat bunul mers al proiectului și că întârzierea se datorează faptului că edilii comăneșteni nu vor să audă de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB). Abordat de portalul de știri Bacau.NET, primarul Comăneștiului – Viorel Miron – a declarat că orașul are nevoie de modernizarea stației de epurare și tratare a apelor, în timp ce POS Mediu vizează reabilitarea rețelelor de distribuție a apei. Primarul a declarat, de asemenea, că orașul Comănești dispune de alimentare naturală cu apă, prin două aducțiuni din care una exclusiv a orașului: Ciobănuș.
Lista prioritară cu investiții pentru a doua etapă a POS Mediu a fost aprobată miercuri de CJ, în condițiile în care prima etapă a programului este pe punctul de a deveni un eșec cu acte-n regulă. Votarea a fost întâmpinată de criticile formulate de liberali. Prin vocea decanului de vârstă, consilierul județean Mihai Ichim, aceștia au acuzat conducerea CJ că grăbește votarea proiectului și că acesta a fost distribuit către consilieri fără respectarea termenelor legale. „Ne-ați adus 3 proiecte foarte importante peste ordinea de zi. Unele sunt cu consecințe imprevizibile. Sunt de prea mare importanță ca să ni le băgați așa. Vă rog ca această practică să nu o mai aprobați și să găsim o soluție corectă. Totul s-a făcut pe hei-rup și așa am ajuns unde am ajuns. Suntem aleși și trebuie să lucrăm în folosul populației”, a declarat Ichim.
În replică, Benea (foto) a susținut că de la sfârșitul lui 2013 CJ așteaptă un răspuns din partea orașului Comănești și că întârzierea deliberată a acestuia a dus la un blocaj. Șeful CJ a mai spus că, cel mai probabil, investițiile care se vor derula în a doua etapă a POS Mediu nu vor viza și Comăneștiul. „Stăm de la sfârșitul anului trecut să ne închinăm la Comănești dacă vor sau nu să intre în ADIB. Asta este explicația pentru care stăm de 3 luni și efectiv ne închinăm la Comănești. Avem o listă cu priorități pe POS 2 Mediu, iar sugestiile ministerului a fost să avem investiții în jurul a 150 milioane euro. E frustrant să stăm 4 luni după o primărie PNL și acum în ședință să fie tot un consilier PNL care ridică această problemă”, a declarat șeful CJ, lăsând de înțeles că proiectul va merge mai departe și fără prezența în ADIB a orașului Comănești.
Primarul spune că apără interesele comunității
Viorel Miron (PNL), primarul Comăneștiului, a declarat pentru portalul de știri Bacau.NET că orașul are nevoie de investiții în modernizarea stației de epurare și tratare a apelor. Miron a declarat că orașul Comănești beneficiază de două surse de alimentare cu apă, aducțiunile Ciobănuș și Cărăboaia. „Ne apărăm interesele ca și comunitate. La Comănești avem facilități, apa vine gratis, prin cădere liberă, nu avem nevoie de pompe pentru distribuție. Avem unul dintre cele mai mici prețuri la apă din județ, 2,48 lei cu tot cu TVA. Nu vrem să fim dependenți de aducțiunea de la Cărăboaia. Asta s-ar întâmpla dacă intrăm în ADIB. Noi avem nevoie să modernizăm stația de epurare și tratare a apelor. Asta înseamnă o investiție de 20 milioane euro, nu 11 milioane euro cât ne sunt acum promiși”, a afirmat edilul comăneștean.
El a adăugat că odată cu intrarea în ADIB, orașul transferă în mod gratuit infrastructura de apă/apă-uzată către asociație. „Intrarea în ADIB implică predarea, gratuit, către ADIB a infrastructurii de apă. Noi am realizat aici investiții de milioane de euro. Dacă, în viitor, am vrea să ieșim din ADIB va trebui să răscumpărăm aceeași infrastructură, la un preț stabilit prin evaluare la zi. Noi, la Comănești, nu ne vrem răul singuri”, a mai spus primarul.
Ce se va face prin POS Mediu
Potrivit proiectului aprobat de CJ în ședința de miercuri, lista cu investițiile prioritare va sta la baza întocmirii cererii de finanțare și a caietului de sarcini pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru perioada de programare 2014 – 2020. Investițiile prioritare, mai precizează proiectul votat de aleși, stau la baza Master Planului ce urmează a fi revizuit de societățile de consultanță Fichtner și Interdevelopment. Documentul va ajunge în CJ, unde trebuie să obțină girul aleșilor județeni. Investițiile vor fi realizate prin intermediul Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), după modelul aflat în implementare în prima etapă a POS Mediu. Proiectul curent derulat de CRAB înaintează cu greutate, în jurul implementării acestuia roind inclusiv procurorii DNA (citește AICI).