Accident la nivel cu calea ferata. Un conducator auto a intrat intr-o locomotiva.

0

La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 03.30, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Bacău, au fost sesizaţi despre faptul că, la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu semibariere, de pe strada Alexei Tolstoi, s-a produs un eveniment rutier cu pagube materiale.

La faţa locului, poliţiştii au constatat că S. Valentin, de 33 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism, ajungând la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Alexei Tolstoi, nu a respectat semnificaţia semnalelor acustice şi luminoase de culoare roşie, aflate în funcţiune, şi s-a angajat în traversarea ei, intrând în coliziune cu o locomotivă C.F.R. Marfă, care aparţine Depoului Ploieşti.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale iar circulaţia trenurilor nu a fost perturbată.

Rezultatul testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.