Clasa pregatitoare: Inscrierile incep peste o saptamana

0

Luni, 17 februarie se afiseaza circumscriptiile scolare, planul de scolarizare propus si numarul de clase pregatitoare alocate, la fiecare unitate de invatamant, inclusiv pe site-urile acestora si pe cele ale inspectoratelor scolare, arata Metodologia de inscriere a copiilor in invatamantul primar pentru anul scolar 2014-2015. Tot in luni, 17 februarie va fi afisat programul de evaluare a dezvoltarii psihosomatice a copiilor solicitata de parinti si unitatile unde se face evaluarea. De asemenea, vor fi afisate la sediul unitatii de invatamant criteriile specifice de departajare elaborate de unitatile de invatamant. 

La clasa pregatitoare se pot inscrie toti copiii care implinesc varsta de 6 ani pana in 31 august 2014. Cei care implinesc aceasta varsta pana la sfarsitul anului se pot inscrie doar dupa o evaluare a nivelului de dezvoltare psihosomatica. Aceasta poate fi facuta intre 18 februarie si 12 martie. Si anul acesta, copiii de 7 ani care nu au facut clasa pregatitoare pot fi inscrisi direct in clasa I. 

Calendarul inscrierilor la clasa pregatitoare

19-28 februarie 2014: „Ziua portilor deschise” in fiecare scoala care are clase pregatitoare; zi in care parintii, copiii si alte persoane interesate pot vizita spatiile dedicate activitatilor claselor pregatitoare si pot purta discutii cu personalul unitatii de invatamant implicat in aceasta activitate.

17-28 februarie 2014: Organizarea in gradinite a intalnirilor pentru informarea si consilierea parintilor copiilor din gradinita care vor fi cuprinsi, in anul scolar 2014-2015, in invatamantul primar.

18 februarie-12 martie 2014: Evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatica a copiilor pentru care Metodologia de inscriere a copiilor in invatamantul primar pentru anul scolar 2014-2015, prevazuta in anexa nr. 2 la ordin, prevede aceasta evaluare.

18 februarie-13 martie 2014: Comunicarea rezultatului evaluarii dezvoltarii psihosomatice a copilului, in scris, parintelui care a solicitat evaluarea.

24 februarie-14 martie 2014: Completarea de catre parinti, online sau la unitatea de invatamant la care solicita inscrierea copiilor, a cererilor-tip de inscriere. Validarea cererilor-tip de inscriere la unitatea de invatamant la care solicita inscrierea copiilor, zilnic, in intervalul orar 8:00-20:00 (luni-vineri), respectiv 8:00-13:00 (sambata). Depunerea si validarea cererilor-tip de inscriere de catre parintii care solicita inscrierea copiilor la scoala speciala.

21-22 martie 2014: Afisarea in scoli si pe site-ul inspectoratului scolar si al scolilor a candidatilor inmatriculati, a numarului de locuri ramase libere si a listei copiilor neinscrisi dupa prima etapa. 

24 martie 2014: Comunicarea, prin afisare la unitatile de invatamant si pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborata de inspectoratul scolar. Informarea Ministerului Educatiei Nationale de catre comisia judeteana/a municipiului Bucuresti, cu privire la procedura specifica de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, in etapa a doua

25 martie-4 aprilie 2014: Depunerea cererii-tip de inscriere la secretariatul unitatii de invatamant aflate pe prima pozitie dintre cele trei optiuni exprimate pentru etapa a doua, de catre parintii copiilor care nu au fost cuprinsi in nicio unitate de invatamant in etapa anterioara sau care nu au participat la prima etapa. Validarea cererilor-tip de inscriere la unitatea de invatamant aflata pe prima pozitie in optiunile privind inscrierea copiilor.

11 aprilie 2014: Afisarea la fiecare unitate de invatamant a listelor finale ale copiilor inscrisi in clasa pregatitoare.

14-18 aprilie 2014: Centralizarea si solutionarea de catre inspectoratul scolar a cererilor parintilor copiilor care nu au fost inca inscrisi la vreo unitate de invatamant. Solutionarea de catre inspectoratul scolar a oricarei alte situatii referitoare la inscrierea in invatamantul primar, avand in vedere, cu prioritate, interesul educational al copilului.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.