La data de 14.11.2013, in jurul orelor 08.40, T. Ștefan, de 59 ani, din județul Brașov, în timp ce conducea o autoutilitară pe Bulevardul Unirii din Bacău, cu direcția de deplasare spre Roman, dupa ce a trecut de podul peste râul Bistrița, a surprins și accidentat pe B. Eordache, de 45 ani și R. Ionel, de 57 ani, ambii din Bacău, care s-au angajat neregulamentar în traversarea străzii.
Victimele au fost transportate la Spitalul Județean Bacău unde au primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezulatatul a fost negativ. De asemenea, cele două victime au fost testate cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0.08 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru B. Eordache și 0.07 mg/l alcool pur in aerul expirat pentru R. Ionel.
In cauză se efectueaza cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.