În data de 03.07.2013, în jurul orelor 09.30, B. Marius Iulian, de 33 de ani, din municipiul Botoșani, conducând o autoutilitară cu direcția de mers Adjud – Brașov, pe strada A.I. Cuza din Onești, în zona intersecției cu str. V. Babeș, a pătruns pe culoarea roșie a semaforului electric și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de C. Vasile, de 54 de ani, din localitate, care circula regulamentar.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui C. Vasile, care, în drum spre spital a decedat. B. Marius Iulian a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
*Foto Arhiva