BACALAUREAT 2013: Peste 160.000 de candidaţi susţin, luni, prima proba scrisă la Limba română

0

Examenele scrise de la BACALAUREAT încep luni cu proba la Limba şi literatura română, la care s-au înscris peste 160.000 de elevi care au terminat în acest an clasa a XII-a şi absolvenţi care nu au promovat în seriile anterioare.

La prima sesiune a examenului de BACALAUREAT din acest an s-au înscris pentru susţinerea probei scrise de Limba şi literatura română 162.338 de candidaţi. Aceştia vor susţine proba de la ora 9.00, putând intra în săli până la ora 8.30. Extragerea variantei de subiecte pentru proba scrisă la Limba română va avea loc luni dimineaţă, urmând să fie transmisă centrelor de comunicare. Prima probă scrisă de la examenul de bacalaureat se desfăşoară în 583 de centre de examen. Toate şcolile în care are loc examenul de bacalaureat au sisteme de supraveghere video.

Candidaţii nu pot inta în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări şi alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de comunicare, cei prinşi cu astfel de materiale fiind eliminaţi din examen. Examenele scrise ale bacalaureatului vor continua în 2 iulie cu proba la limba şi literatura maternă, în 3 iulie cu proba obligatorie a profilului şi în 5 iulie cu proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 16.00. Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, se vor afişa în 12 iulie.

La prima sesiune a bacalaureatului din acest an, care a început în 2 iulie cu probele orale, s-au înscris 188.251 de candidaţi, dintre care peste 147.000 sunt din promoţia actuală, iar restul din promoţii anterioare. Candidaţii care nu s-au prezentat la probele orale pot participa la probele scrise, însă nu pot promova examenul de bacalaureat.

Dintre candidaţii la bacalaureat, 162.338 s-au înscris pentru susţinerea probei scrise la Limba şi literatura română, 7.762 pentru proba de limba şi literatura maternă, 174.555 pentru proba obligatorie a profilului şi 165.373 pentru proba la alegere a profilului şi specializării. Diferenţele privind numărul de candidaţi provin din faptul că o parte dintre aceştia sunt absolvenţi ai seriilor anterioare care au susţinut şi promovat unele dintre probe, echivalându-şi ulterior notele pentru această sesiune.

Citeste mai mult: AICI

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.