Sâmbătă, vremea va fi în continuare mai caldă decât ar fi normal la început de mai, îndeosebi în regiunile sudice şi estice. În cursul zilei cerul va fi variabil în Crişana şi Dobrogea, dar va prezenta unele înnorări în celelalte regiuni şi se vor semnala averse, însoţite şi de descărcări electrice, local în zona de munte, pe arii restrânse în Oltenia, Transilvania, Maramureş şi Moldova şi izolat în rest.
Spre seară şi în cursul nopţii vor mai fi înnorări şi ploi de scurtă durată, local în Moldova şi zona Carpaţilor Orientali şi izolat în Transilvania, Muntenia şi Dobrogea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări spre sfârşitul intervalului în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade în depresiuni şi 29…30 de grade în sud-est, iar cele minime se vor situa între 9 şi 17 grade.
DUMINICĂ
Deşi valorile termice vor marca o scădere mai ales în regiunile estice, vremea va fi relativ caldă pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în zona de munte şi pe arii restrânse în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade în nordul Moldovei şi 29 de grade în Oltenia, iar cele minime se vor situa între 6 şi 16 grade.
Sursa: mediafax.ro