Un tânăr de 22 de ani a sustras bunuri dintr-un imobil, le-a încărcat într-o căruță dar pe drum s-a dezechilibrat și atelajul a trecut cu roțile peste piciorul lui. Echipajul de poliție care il căuta pentru furt din locuință l-a transportat la Spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au fost sesizați la data de 16 martie a.c., în jurul orei 21.00, despre faptul că persoane necunoscute sustrag bunuri dintr-o casă nelocuită din comuna Podu Turcului.
La fața locului polițiști au stabilit că aspectele seizate se confirmă, din imobil fiind sustrase mai multe coli de azbociment, o fereastră şi piese de mobilier.
Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că făptuitorul a încărcat bunurile sustrase într-o căruţă tractată de un cal şi a plecat pe un drum agricol ce duce înspre satul Neguleşti, com. Dealu Morii. S-a procedat la urmărirea vehiculului, iar după aproximativ 1 Km, pe câmp, polițiștii au observat tânăr care stătea în poziţia şezut pe marginea drumului iar în apropierea acestuia se aflau părți componente ale unui pat și o masă de bucătărie.
Polițiștii au stabilit că tînărul, O. Adrian, de 22 de ani, a sustras bunurile din imobilul nelocuit și le-a încărcat într-o căruță trasă de un cal, pentru a le transporta la locuința mamei sale. În timpul deplasării pe terenul agricol, calul s-a speriat, moment în care tînărul s-a dezechilibrat, a căzut se sol iar roţile căruţei au trecut peste piciorul drept, care s-a fracturat.
O Adrian a fost transportat de către polițiști la Spitalul Podu Turcului, pentru îngrijiri medicale.
În urma verificărilor polițiștii au stabilit că imobilul din care au fost sustrase bunurile aparține unei persoane cu domiciliul în municipiul București.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.