Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a fost sesizat în după-amiaza zilei de 27 ianuarie a.c., de către un cetățean de 64 de ani, despre faptul că pe DJ 119 A se află cadavrul unei persoane, pe care l-a găsit în timp ce se efectuau activități de deszăpezire a drumului respectiv.
La fața locului s-a deplasat în cel mai scurt timp o echipă complexă de cercetare, care din primele verificări efecuate a stabilit că sectorul de drum menționat a fost închis din ziua de 25 ianuarie a.c., pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile.
Polițiștii au mai stabilit că persoana în cauză, o femeie de 44 de ani, din comuna Coțofănești a plecat voluntar, la data de 25 ianuarie a.c., de la locuința concubinului ei din comuna Sascut spre domiciliul părinților săi, din comuna Coțofănești, fără a mai ajunge la destinație.
S-a luat măsura transportării cadavrului la morga Spitalului Județean Bacău în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.