În timp ce Tiberiu C., de 29 de ani, din Bacău, conducea un autorism pe D.J. 252 B, din comuna Pînceşti, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de Diana P., de 19 ani, din comuna Pînceşti.
În urma producerii evenimentului a rezultat vătămarea coporală a conducătoarei auto şi a pasagerului din autoturismul condus de aceasta, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internare.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ în cazul conducătoarei auto şi de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui Tiberiu C. şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.