ANALIZA. Cand vin alegeri, Rafo “reporneste” subit. De ce platesc rusii aproape 1000 de oameni sa stea degeaba?

1

Rafinaria din Onesti, cunoscuta cu numele simplu Rafo, s-a transformat – de ani buni – intr-un pivot electoral de prima marime. In 2004, sub apelativul “Jafo”, rafinaria Rafo il transforma pe candidatul Traian Basescu in presedintele tarii, un Basescu care – s-o recunoastem – a mizat decisiv pe cartea demonetizarii imaginii rafinariei.

Cu o reputatie compromisa in buna masura de o seama de afaceristi social-democrati supercontroversati, aflati astazi la racoare, Rafo devenise un adevarat cal troian in inima PSD. Pe seama imaginii proaste a societatii sau, mai exact, si pe seama acesteia, Basescu devenea – in extremis – presedinte, luandu-i fata, la mustata, lui Nastase, in turul 2 al prezidentialelor din 2004.

Rafo avea sa revina in atentia politicienilor in 2008, cu prilejul parlamentarelor, dar mai ales in 2009, cu ocazia alegerilor prezidentiale. In 2008, pedelistul Valerian Vreme castiga colegiul 6 deputati, predicand in dreapta si-n stanga, necesitatea repornirii rafinariei, dar mai ales faptul ca mafia PSD este cea care ar fi compromis destinul Rafo.

Basescu. Din nou

Prezidentiale – 2009. Rafo revine, din nou, in prim-planul vietii publice, odata cu descinderea la Onesti a lui Traian Basescu, la mijlocul lui septembrie. Seful statului, candidat la un nou mandat de presedinte, promite Rafo asigurarea unei garantii guvernamentale de 330 milioane euro, suma considerata suficienta pentru punerea in opera a planului de afaceri imaginat de patronii rusi ai rafinariei. Prin vocea sefului sau, statul roman se angaja sa sustina material proiectul de la Rafo. Scrisoarea de garantie guvernamentala ar fi permis rafinariei sa “traga”, prin intermediul Eximbank, suma “garantata” de stat si necesara ca aerul in vederea reluarii activitatii. Vreme de 2-3 ani, rafinaria s-a zbatut in hatisul birocratic autohton, confruntandu-se cu probleme fiscale ce datau tocmai din 2008 si care nu fusesera inlaturate odata cu trecerea timpului.

In ianuarie 2012, in cadrul Galei Studentilor Romani din Strainatate, acelasi presedinte Basescu (reconfirmat in 2009) declara ca spera ca in cursul lui 2012 Rafo sa reporneasca, in urma retehnologizarii. Seful statului isi punea sperantele,  la inceputul anului, chiar si intr-o pornire partiala a rafinariei. Desi am ajuns aproape de sfarsitul lui 2012, desi statul si-a pus obrazul si buzunarul la bataie in ecuatia repornirii Rafo, rafinaria este inca departe de a reporni. De ce?

Statul pare sa-si fi dorit; rusii par sa nu

In primavara, pe fondul implicarii personale a sefului statului in deblocarea situatiei Rafo, cu garantia Eximbank pe “teava”, rusii aleg sa se rasuceasca la 180 de grade si, contrar afirmatiilor publice cum ca ar fi interesati in repornirea rafinariei, promoveaza mai multe hotarari AGEA controversate, una dintre ele vizand chiar respingerea garantiei oferite de stat.

Pe 18 aprilie, in cadrul unei bizare sedinte a AGEA, cad pe capete proiectele privitoare la demararea procedurilor de “tragere” a 50 milioane euro din garantia Eximbank; proiectul privind contractarea unui imprumut de 60 de milioane euro din sursa externa; proiectul privind acordarea de catre patron a unui imprumut de 10 milioane euro, dar si tentativa de a promova un nou plan de afaceri, pentru sustinerea caruia Rafo avea nevoie de 70 milioane euro.

Cand totul parea batut in cuie, cand statul garanta prin Eximbank planul de afaceri al Rafo, cand toti factorii politici pareau pusi de acord, patronatul rus al Rafo a decis pe dos.

Acelasi patronat a platit toate datoriile pe care rafinaria le avea catre stat, dar a platit si salariile a aproape 1000 de lucratori, desi aceastia nu au produs nimic, niciodata.

Pe principiul “nu te las nici sa mori, nici sa traiesti”, patronii rusi au mentinut in perfuzii o rafinarie din care a ramas doar renumele de altadata, dar si eterna promisiune a unui nou inceput. Cu ce s-au ocupat rusii de la Rafo?

Cu vanzarea certificatelor de carbon, operatiune in urma careia Rafo – spun documentele oficiale ale societatii – a obtinut 37,5 milioane lei (2010), respectiv 46,7 milioane lei (2011). Fara sa faca, in definitiv, nimic pentru rafinarie, rusii s-au multumit sa exploateze – en gros – resursa finita a certificatelor de carbon. Ce se va intampla cand si acestea se vor termina?

O noua repornire pentru Campania lui Marian & Vreme?

De cateva zile, pe fondul unei vizite incognito facuta de stabii rusi la Rafo, ideea ca rafinaria ar putea reporni a prins din nou o nejustificata vigoare. In august, la intalnirea AGA, singura certitudine a patronatului a fost ca vor urma 2-3 luni de restrangeri salariale, dar si ca planul de afaceri abandonat in aprilie a revenit, cu chiu cu vai, in actualitate. Din august si pana azi, la Rafo nu s-a mai intamplat nimic.

Ultimele informatii privitoare la o presupusa repornire a Rafo au erupt in public odata cu informatia conform careia Ion Marian, liderul sindicatului Rafinorul, urmeaza sa candideze in colegiul 2 senat, din partea PDL (ARD). In acelasi timp, Valerian Vreme, deputat in colegiul 6 (Onesti), va candida la un nou mandat pentru Camera Deputatilor, context in care tema de-acum vetusta a repornirii Rafo pare sa fie din nou in voga.

Marian, singurul sindicalist din lume care face PR pentru patron

Este foarte posibil ca, pe fondul  febrei electorale, in cursul saptamanii viitoare sa asistam la o relativa dezmortire a Rafo, dezmortire care ar urma sa fie capitalizata politic de liderul de sindicat erijat in candidat la parlamentare.

In acest context, merita mentionat ca Ion Marian este un personaj tip “2 in 1”, indeplinind, cumulativ, functia de sef de sindicat dar si cea de sef al PR-ului din Rafo. O sinistra ciudatenie, sindicalistul onestean este – probabil – singurul caz de acest fel de pe fata pamantului. Domnia sa “lupta” pentru drepturile angajatilor, in raport de angajator (patronatul rus de la Rafo), dar in acelasi timp se ocupa si cu comunicarea publica a Rafo, deci cu cosmetizarea imaginii publice a patronatului impotriva caruia, teoretic, ar lupta. Mai ales intr-un context de profunda restriste sociala si economica, asa cum apare – in acest moment – starea  in care se afla greu incercata rafinarie onesteana.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

  1. Inca o pacaleala marca Vreme. Cat a fost ministru in Guvern de ce nu a facut lobby pentru pornirea RAFO. Simplu. Guvernul nu poate acorda ajutoare sau garantii de stat, deoarece incalca prevederile UE( vedeti cazul Oltchim). Doar in cazuri speciale se face acest lucru, cu acordul Comisiei Europene. Doar rusii pot sa o deschida cand vor avea chef si bani. Vreme incearca sa-si asigure inca un mandat, valorificand eterna tema a repornirii RAFO, dar de asta nu mai merge.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.