Video! O mie de fazani au fost eliberați în pădurile administrate de Ocolul Silvic Fântânele, Direcția Silvică Bacău

1

Romsilva a anunțat marți că o mie de fazani au fost eliberați în pădurile administrate de Ocolul Silvic Fântânele, parte a Direcției Silvice Bacău. Repopularea periodică are scopul de a menține calitatea populației de fazani în fondurile cinegetice din zonă.

”O mie de fazani au fost eliberaţi în fondurile cinegetice gestionate de către Ocolul Silvic Fântânele din cadrul Direcţiei Silvice Bacău, fazanii necesari repopulării fondurilor cinegetice fiind furnizaţi de Fazaneria Gherghiţa a Direcţiei Silvice Prahova”, anunţă, marţi, Romsilva.

Specialiştii precizează că repopularea cu fazani este efectuată periodic de către silvicultorii Romsilva în fondurile cinegetice gestionate, aceste acţiuni fiind menite să asigure un nivel calitativ ridicat al efectivelor din fondurile cinegetice.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează trei fazanerii, Gherghiţa, Ghimpaţi şi Pişchia, unde anual cresc circa 35.000 de fazani, din aceştia în jur de 15.000 fiind folosiţi pentru repopularea celor 241 de fonduri cinegetice gestionate de Romsilva.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.