La data de 19 iunie a.c, un bărbat de 56 de ani din comuna Zemeș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Lucăcești din localitate, a pătruns pe trotuarul din partea stângă a direcției de mers și a accidentat mortal o femeie de 50 de ani care se deplasa pedestru pe trotuar.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, polițiștii au stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge.
Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii vă recomandă să nu vă urcați la volan sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Totodată, vă reamintesc modificările legislative în materie penală potrivit cărora, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului și care provoacă accident rutier soldat cu decesul victimei, acesta va fi condamnat la închisoare cu executare.
executare scrie pe el