Noaptea trecută, în jurul orei 00:10, în urma unui apel 112, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a fost direcționat în comuna Parava, sat Teiuș, iar în această dimineață în satul Marginea din comuna Oituz, unde a fost semnalată prezenta unor urși în curtea unor locuințe.
Ajunși la fața locului, jandarmii au desfășurat activități de verificare a zonelor, iar în urma căutărilor efectuate, urșii nu au fost gășiți. Pentru a se asigura că urșii nu-și vor face apariția și în alte zone locuite ale satelor, echipajul de intervenție a verificat și monitorizat și zonele apropiate.
De asemenea, jandarmii băcăuani au intervenit în acest sfârșit de săptămână și în comuna Coțofănești, unde în urma verificărilor și acțiunilor desfășurate, respectiv folosirea semnalelor acustice și luminoase pe timpul intervenției, ursul nu a fost găsit în aria extinsă de căutare.
Jandarmii reamintesc cetăţenilor ca atunci când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere, să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia și să respecte recomandările din mesajul RO – ALERT.