Inspectorii D.S.V.S.A Bacău au aplicat amenzi în valoare de peste 44.000 de lei în luna ianuarie

0

În luna ianuarie, inspectorii D.S.V.S.A. Bacău, au efectuat 286 controale la nivel județean în unitățile supuse controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.

Acțiunile de verficare în unitatile supuse controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului.

Controalele efectuate de personalul cu atributii de control oficial se concentrează în principal pe prevenție și consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancțiunile contravenționale sunt acordate în momentul în care deficiențele constatate inițial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Astfel, pentru neregulile constatate și încălcarea prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, s-au aplicat 12 sanctiuni contraventionale dupa cum urmeaza:

– 8 sanctiuni contraventionale, conform HG nr. 984/2005 cu modificarile ulterioare in vigoare, in valoare totala de 44.800 lei;

 4 avertismente scrise, conform OG nr. 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare in vigoare. 

Principalele neconformitati identificate si sanctionate conform legislatiei sanitare veterinare in vigoare au fost:

  • Nerespectarea conditiilor de depozitare a produselor alimentare;
  • Etichetarea necorespunzatoare a produselor alimentare;
  • Comercializare produse alimentare  fara inregistare sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor conform Ord. ANSVSA nr. 111/2008 cu modificarile ulterioare in vigoare;
  • Raionarea necorespunzatoare a produselor alimentare;

„Reamintim cetățenilor numărul de telefon la care este asigurat serviciul de permanență  la D.S.V.S.A. Bacău, respectiv 0234586233, fax 0234586372 iar numărul de TELL VERDE gratuit este 0800800096, unde consumatorii pot sesiza si notifica nereguli privind siguranța alimentelor si sănătatea animalelor.” – D.S.V.S.A Bacău

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.