Inspectoratul Școlar Județean Bacău repartizează zilele acestea, către 147 de unități de învățământ cu personalitate juridică (inclusiv către structurile arondate), primul lot de aproximativ 20.000 de tichete sociale, care vor ajunge la elevii beneficiari ai Proiectului „Sprijin educațional pe baza de tichete sociale pe suport electronic pentru elevii dezavantajați”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul Social European Plus prin Programul Incluziune și Demnitate Socială. Ministerul Educației, prin unitățile de învățământ din subordine, a primit și centralizat cererile pentru acordarea acestei măsuri de sprijin educațional, iar lista cu destinatarii finali eligibili a fost stabilită în urma verificărilor realizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne (prin Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și Inspectoratul General pentru Imigrări), precum și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Beneficiază de acest sprijin educațional:
• copiii din învățământul de stat preșcolar care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familie defavorizate, conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare;
• elevii din ciclul primar și gimnazial înscriși în unități de învățământ de stat, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanței Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.
Valoarea unui tichet este de 500 lei, bani acordați într-o singură tranșă, ce pot fi folosiți doar pentru a se cumpăra rechizite, îmbrăcăminte și alte articole necesare pentru frecventarea școlii și grădiniței.
Fiecare suport electronic nominal pentru tichete sociale pentru sprijin educațional este livrat către beneficiari într-un plic colector pe care se află imprimată sigla Guvernului României și a Uniunii Europene, împreună cu mențiunea „Tichet Social pentru Sprijin Educational”, „Proiect cofinanțat prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027” și pe care sunt indicate numele și prenumele beneficiarului, numele și prenumele reprezentantului legal/tutore, denumirea şi adresa unității de învățământ. Plicul colector conține şi un plic cu codul PIN, sigilat separat.
De asemenea, fiecare tichet social pe suport electronic pentru sprijin educațional este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă și conține următoarele informații înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod în acesta:
a) numele si adresa emitentului şi datele sale de identificare;
b) perioada de valabilitate a suportului electronic;
c) numele, prenumele şi codul numeric personal al destinatarului final eligibil si ale unui reprezentant legal/tutore;
d) interdicția de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis.
Prin distribuirea acestor tichete sociale se continuă sprijinul acordat în anii trecuți din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020, în contextul în care abandonul școlar și scăderea ratei de școlarizare în rândul copiilor din categoriile vulnerabile pot contribui la creșterea riscului de sărăcie.