Misiune caritabilă a structurilor MAI Bacău în Comuna Mărgineni

0

În spiritul Crăciunului, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Bacău au fost mesagerii Moșului și, împreună, au organizat și îndeplinit o misiune caritabilă în comuna Mărgineni.

La data de 20 decembrie, polițiștii, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor – Biroul Teritorial Bacău, alături de cele două unități de jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri au donat alimente, obiecte de îmbrăcăminte, jucării și dulciuri, unei familii monoparentale, cu 5 copii, cu vârste cuprinse între un an și 15 ani.

Astfel, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport George Enescu, jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean, ai Grupării de Jandarmi Mobile și pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență au oferit daruri celor 5 copii din comuna Mărgineni și au primit în schimb zâmbetele celor mici și un colind ce a stârnit emoție pentru toți cei prezenți.

„Implicarea și altruismul au adus reprezentanților celor 5 uniforme starea de bine în care trebuie să ne găsim cu toții, mai ales în această perioadă. Vă dorim tuturor un Crăciun Fericit cu bucurii și speranță!” – IPJ Bacău

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.