Istoria Campionatului European de Fotbal

0

După 8 ani, România s-a calificat la Campionatul European de Fotbal, ediția 2024 din Germania. După un parcurs anevoios și modest, echipa condusă de Edi Iordănescu a reușit o calificare istorică la EURO 2024, chiar de pe prima poziție în grupă.

De ce este important ca România să fie prezentă la EURO? Pentru că UEFA Campionatul European de Fotbal este a doua cea mai prestigioasă competiție internațională pentru echipele naționale după Campionatul Mondial. Este important ca selecționata României să facă parte din elita fotbalistică. Pasionații de fotbal putea susține echipa națională din tribună sau din fața televizorului. Iar cei ce doresc să trăiască această ediție la cote maxime, își pot încerca norocul la pariurile sportive și pot profita de cod promo betano 2023.

Da când și cum a început povestea EURO? Prima ediție a Campionatului European UEFA, care a avut loc în 1960, a inclus doar patru echipe (Cehoslovacia, Franța, Uniunea Sovietică și Iugoslavia. Competiția a fost extinsă la opt echipe în 1980. De atunci, turneul a fost extins frecvent, astăzi ajungând la 24 de echipe participante.

Deși primul Campionat European a avut loc în 1960, ideea unui astfel de turneu este mult mai veche. Datează din 1927, când administratorul Federației Franceze de Fotbal, Henri Delaunay, a propus pentru prima dată un turneu paneuropean de fotbal. În ciuda faptului că mai târziu a devenit primul secretar general al UEFA, Delaunay decedase deja în momentul în care turneul a început oficial. În cinstea sa, trofeul turneului a fost numit după el.

Trofeul Henri Delaunay conține pe spate o figură a unui băiat jongler și cuvintele „Championnat d’Europe” și „Coupe Henri Delaunay. În 2008, a fost remodelat pentru a-l face mai mare și în conformitate cu trofeele mai moderne ale UEFA. Noul trofeu este realizat din argint, cântărește 8 kilograme și are 60 de centimetri înălțime. Numele țărilor câștigătoare sunt acum gravate pe spate.

Din 1960 și până în 2020, meciurile Campionatului European de Fotbal s-au jucat într-o singură țară. În schimb EURO 2020 a avut loc în 11 țări, iar România a fost una dintre acestea. Patru meciuri au fost găzduite de Arena Națională din București, trei din grupa C și un meci din optimile de finală.

Până în prezent, România nu a reușit să câștige un trofeu la Campionatul European de Fotbal. În schimb Germania și Spania au câte trei trofee, iar Franța și Italia au reușit să câștige câte două titluri de campioană europeană.

Surprinzător, Anglia nu a câștigat nici un titlu EURO, singura performanță notabilă fiind locul 2 în 2020, după un meci cu Italia și a cărui rezultat a fost decis la loviturile de la 11 metri.

În decursul istoriei EURO, cei mai buni marcatori din toate timpurile au fost: Christiano Ronaldo (14 goluri), Michel Platini (9 goluri), Alan Shearer (7 goluri), Antoine Griezmann (7 goluri), Henry Thierry (6 goluri), Zlatan Ibrahimović (6 goluri), Patrick Kluivert (6 goluri), Nuno Gomez (6), Ruud van Nistelrooy ( 6 goluri), Wayne Rooney (6), Romelu Lukaku (6) și Álvaro Morata (6).

EURO 2024 se va juca în Germania, în perioada 14 iunie – 14 iulie, iar meciurile vor fi jucate pe 10 dintre cele mai mari și moderne stadioane din Europa. Meciul de debut va fi jucat la Munchen, în timp ce finala din 14 iulie este programată la Berlin. România va juca pe 17 iunie, 22 iunie și Slovacia. 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.