La data de 15 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județelor Bacău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, în județele Suceava, Bacău, Vrancea și Buzău, în două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și obținere ilegală de fonduri, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 900.000 de lei.
9 percheziții au vizat sediile sociale ale mai multor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice, din județele Suceava, Bacău, Vrancea și Buzău, bănuite că prin intermediul mai multor societăţi comerciale înfiinţate pe numele unor interpuşi/cu sediile sociale declarate la locaţii inexistente/nereale, ar fi obţinut venituri necuvenite ca urmare a neevidenţierii în actele contabile ale societăţilor a tuturor veniturilor realizate, sau prin înregistrarea de documente nereale în actele contabile, respectiv prin solicitarea de fonduri guvernamentale în baza unor documente falsificate.
O percheziţie a fost efectuată în municipiului Bacău în baza delegării primite de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și a vizat săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, de către o persoană de origine română, pe teritoriul Germaniei.
În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri și mijloace materiale de probă și medii de stocare a datelor informatice.
Totodată au fost puse în executare 4 mandate de aducere.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La acțiune au participat polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
„Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.” – IPJ Bacău