Senatorul de Bacau, medicul Bianca Purcarin, a declarat ca masura de plafonare a preturilor pentru 14 alimente de baza a fost cea corecta, fapt confirma si de INS. Mai mult, aceasta masura nu a dus la penurie ca in alte state europene ci la securizare preturilor pentru populatie:
„Acum două luni, inițiativa PSD de a plafona adaosurile comerciale pentru 14 alimente de bază într-un moment în care acestea deveniseră prohibitive din cauza prețurilor poate că a părut pentru unii o măsură idealistă și nearelizabilă.
Astăzi, după intrarea sa în vigoare de la 1 august, Institutul Național de Statistică a confirmat cu date precise că, prin această inițiativă, ne-am atins obiectivul de a opri creșterea prețurilor la alimente și de a stabiliza inflația la o singură cifră. Măsura noastră se dovedește că a fost și rămâne cea corectă și că noi, social democrații, am avut dreptate să luăm atitudine și, prin soluții concrete, să combatem un fenomen ce trebuia oprit.
Mai mult, o atestă și ca un model de bune practici în comparație cu alte state europene care au optat pentru abordări diferite ce au condus la penurie sau la provocarea unor noi creșteri ale prețurilor. Securitatea alimentară pornește de la securitatea alimentară a fiecărui român, iar, pentru asigurarea ei, vom continua să menținem și să inițiem orice măsuri care se impun.” a transmis senatorul PSD de Bacau, Bianca Purcarin