83 de intervenții ale ISU Bacău în ultimul weekend din luna iulie

0

În acest weekend, pompierii băcăuani au gestionat 83 de solicitări primite în dispeceratul integrat ISU-SAJ. Astfel, în intervalul 28-31 iulie a.c., pompierii militari au intervenit în 42 de cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, în nouă misiuni pentru asistența persoanelor, au lichidat nouă incendii, au intervenit într-o misiune pentru salvarea animalelor și au gestionat alte 22 de intervenții, în sprijinul comunităților, șase dintre acestea reprezentând intervenții la accidente rutiere. 

Printre misiunile semnificative înregistrate în intervalul de referință, amintim:

Incendiu produs la un adăpost de animale din comuna Buhoci, sat Buhoci

În cursul zilei de vineri, 28 iulie a.c., un apel primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ, anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la nivelul unui adăpost de animale din comuna Buhoci, sat Buhoci. 

Pentru gestionarea operativă a situației, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul adăpostului de animale, pe o suprafață de aproximativ 60 mp. 

În urma incendiului, a ars acoperișul construcției, bunuri și plante furajere depozitate în interiorul acesteia. 

Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este utilizarea focului deschis în spații închise.

Accident produs pe un drum forestier în comuna Oituz, sat Ferăstrău

În cursul zilei de sâmbătă, 29 iulie a.c., pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Oituz, sat Ferăstrău, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța faptul că un ATV s-a răsturnat pe marginea unui drum forestier.

De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă cu echipament specific, o ambulanță SMURD, o ambulanță SAJ și un UTV din cadrul Salvamont. 

În urma recunoașterii, s-a constatat faptul că, în accident au fost implicate două persoane găsite conștiente, la sosirea forțelor de intervenție. 

La locul accidentului, pompierii paramedici au acordat primul ajutor medical unei victime policontuzionate. Cea de-a doua victimă a suferit traumatisme minore, ambele fiind transportate la Unitatea Primiri Urgențe Onești de către echipajele SMURD și SAJ.

Echipajul I.S.U. a asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor care se impuneau la locul evenimentului. 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.